Fundatia Calea Victoriei va invita in 23 iunie, la 19:00, inainte de noaptea de Sanziene la o intilnire cu etnologul Laura Jiga Iliescu.
Ielele, Frumoasele, Alea sfinte, Dansele, Maiestrele, Rusaliile, Soimanele, Dragaicele, Sanzienele … Oamenii nici nu indrazneau sa le spuna pe numele lor adevarat. Personaje feminine misterioase, carora le place cantul si dansul prin vazduh, vara. Cei care, din nebagare de seama sau din prea multa curiozitate, le surprind atunci cand ele nu se vor vazute sau auzite vor fi pedepsiti cu asprime. Va invit sa vorbim despre ele, de unde vin, cine le cunoaste si le poate tine piept, despre cum se tineau sarbatorile lor si despre alte cateva intamplari mai mult sau mai putin uitate. Si nu in ultimul rand, va invit sa reflectam asupra efectelor pe care mediatizarea unei sarbatori, bunaoara celebra noapte a Sanzienelor, le are asupra noastra.
Laura Jiga Iliescu este cercetator principal gradul II in cadrul Institutului de Etnografie si Folclor “Constantin Brailoiu”, Academia Romana. Coordonator al programului Arhivei de Folclor “Crearea, sistematizarea si valorificarea documentelor din Arhiva de Folclor”. Detine o rubrica permanenta Traditii in Igloo, revista de arhitectura si cultura. A urmat cursuri de studii aprofundate specializarea etnologie si folclor si studii doctorale, domeniul filologie, specializarea folclor, la Universitatea Craiova.
Data: 23 iunie, 19:00 (inainte de noaptea de Sanziene)
Cost: 30 ron / 25 ron – elevi, studenti
Loc: Fundatia Calea Victoriei